Olimpiada Micilor Bancheri – ediția 2017

COMUNICAT DE PRESĂ

La a patra ediție a Olimpiadei Micilor Bancheri,

”Micul bancher al anului” va fi ales în data de 5 mai 2017

București, 6 aprilie 2017: Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație (APPE), împreună cu Revista Cutezătorii și Inspectoratul Școlar Prahova, organizează, la București- Universitatea Româno-Americană, în data de 5 mai 2017, cea de-a patra ediție a  Olimpiadei  Micilor  Bancheri, concurs național  de educație financiară, destinată elevilor din învățământul primar. Finala de anul acesta aduce în competiție 120 de elevi cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani, din cei aproximativ 96.000 de elevi înscriși în programul de educație financiară pentru anul școlar 2016-2017.
Cei 120 de finaliști vor concura pentru titulatura de ”Micul bancher al anului” după ce, în prima fază a competiției, s-au înscris 3.500 de elevi din 106 clase primare din 24 județe și Municipiul București (circa 90 de școli).
”Este o bucurie și o mândrie personală să descopăr că, de la un an la altul, numărul copiilor interesați de educația financiară este tot mai mare, în condițiile în care statisticile arată că țara noastră este pe ultimul loc la acest capitol. Olimpiada micilor bancheri este încununarea unei munci pe care dascălii participanți la program o desfășoară, teoretic și practic, pe parcursul a minimum un an. Sunt convinsă că beneficiile acestui proiect vor avea efecte benefice la nivelul întregii societăți pe termen lung”, a declarat Ligia Georgescu- Goloșoiu, doctor în economie, Președinte al Asociației pentru Promovarea Performanței în Educație și inițiator al proiectului de educație financiară.
Olimpiada Micilor Bancheri este un proiect care încurajează creativitatea și inovația, gândirea logico-matematică, dincolo de verificarea cunoștințelor de educație financiară dobândite la clasă, cu ajutorul Manualelor de educație financiară puse la dispoziție, gratuit, de către Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație. Competiția se derulează în mai multe etape, pe modelul concursurilor școlare clasice, obiectivul fiind și îmbinarea formalului (școala), cu non-formalul (vizita la o bancă) și a predarii interdisciplinare– cunoștințele de educație financiară sunt îmbinate cu noțiuni de matematică, desen, istorie, antreprenoriat etc
Pentru ediția din acest an a Olimpiadei Micilor Bancheri, s-au înscris peste 3.500 de elevi și aproape 10% dintre aceștia calificându-se în etapa premergătoare finalei. Cei 318 elevi au obligația de a realiza un proiect de educație financiară, pe baza cărora vor fi selectați cei 120 de finaliști, care vor veni la București.
Programul de educație financiară se desfășoară în baza acordului de colaborare încheiat între BNR și MEN. Olimpiada Micilor Bancheri este un proiect dezvoltat de Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație, cu sprijnul Băncii Naționale a României, Ministerului Educației Naționale precum și AlphaBank România, Banca Transilvania, Banca Română de Dezvoltare, MasterCard, Dedeman.

Proiectul este susținut și de partenerii media: Bankingnews.ro, Revista Cutezătorii, EconomiaOnline.ro, Economistul.ro, Finzoom.ro, Piața financiară, Radio Itsy Bity, Wall-Street.ro, Antreprenorinromania.ro.

Detalii suplimentare privind desfasurarea editiilor anterioare puteti citi aici.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!